in copilarie mi-am dorit de multe ori sa intru in povestile pe care le citeam; fie ca ma identificam cu un personaj, fie ca eram convinsa ca prezenta mea ar aduce un final mult mai bun decat cel gasit de autor, fie imi doream sa apar unul din personaje de rautatea celuilalt (situatie pe care eu, ca cititor o consideram perfect dezirabila si controlabila)... cert e ca petreceam multe clipe cu ochii pe pereti dupa ce ii ridicam in cele din urma din carte.
apoi noroc ca am dat de literatura SF unde deja erau stabilite limitele ecologice, morale si oarecum legale ale implicarii... am inteles ca nu am voie sa calatoresc in trecut decat pentru a-l intelege si in nici un caz pentru a-l schimba, ca sta scris in planurile universale ca un anumit personaj sa dispara intr-un anumit moment si ca asta e ok pentru Univesrul intreg.
(si mai ok a fost cand, adult deja, am invatat ,,Change personal history" in cel mai ecologic mod cu putinta si am ales sa-mi redecorez istoria personala transformand regretele in amintiri & invatare.)
am descoperit si savurat un fragment de film in care fictiunea se amesteca in realitate si, de data asta personajul imaginar e cel care ia initiativa....
va recomand cu multa caldura : Purple Rose of Cairo
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu