duminică, 28 aprilie 2013

Despre realitatea magiei si magia realitatii


O călătorie în patru paşi, pe o scară cu patru trepte. Toate sunt la acelaşi nivel, şi poţi trece firesc de pe una pe alta, şi de pe fiecare în acelaşi timp în realitate şi în magie.
Pentru că magia nu înseamnă să eliberezi pe moment iepurele alb din jobenul tău strâmt, pentru a-l introduce la loc de fiecare dată, ci să sesizezi în fiecare clipă în jur poarta care te trece din starea actuală în starea dorită. Cu un gest plin de forţă, iepurele să devină liber.

Deci:
Ritmul şi formula - despre cântec şi descântec.
Ce îţi cânti, ce te încântă? Care e melodia preferată? Şi cum a ajuns tocmai ea preferata ta? Ce chemare te (a)trage în călătoria ta interioară? Şi cum să-ţi cânţi cântecul tău lumii?
Cum treci de la strigătul de luptă la brandul personal? Şi cum îţi descânţi obiectivele, ca pe nişte cozonaci care să-ţi crească dorintele mari?
Căutăm formula care ne exprimă. Apoi, pe cea care să exprime cem mai bine ceea ce vrem, astfel încât drumul de la dorinţă la împlinire să fie drumul cel bun. Folosim farmecul descântecului pentru a ne formula obiectivele.
Pentru asta, vom chema propriile cântece, vom adăuga ceea ce ne este drag în cântecele lumii, vom pune praf de magie - prin intenţie, viziune si credinţă-, vom sufla puterea încrederii în sine  şi vom da drumul în lume cântecului nostru de putere.  

Secretul şi mesajul – despre puterea cuvântului scris şi a semnăturii.
Ce scrie în cartea pe care ai tras-o? Cum citeşti cartea, cum o scrii, cum o rescrii? Cum o desenezi şi cum aduci mai multă culoare vieţii tale?
Ai crezut cumva că ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus? Scrie ce vrei pe fruntea ta!
Tragem, pe rând câte o carte, până o găsim pe cea adevărată. Şi, dacă nu, o scriem sau desenăm noi. Cât vrem şi cât putem de frumos.
În acest proces de descifrare a mesajului secret, învăţăm despre noi, despre credinţele noastre,  despre cuvintele pe care le folosim mai des. Vedem limpede felul in care ne creăm propriile moduri – scheme? şabloane? retete? poveşti? filme? - de a interpreta lumea şi viata şi alegem ce vrem să rămână şi ce vrem să schimbăm. Începem să devenenim conştienti de propriile mesaje şi alegem să ne folosim conştient de convingerile noastre.

Emoţia şi misterul – despre legenda personală şi rescrierea ei.
Simţi puterea legendei? Care e legenda ta personală? Cum o transformi în misiunea ta personală? Cum schimbi contractul sufletului şi ce convingeri sunt de schimbat pentru ca iepurele să devină liber?
Ce alegi ca să legi şi să dezlegi şi cum sărbătoreşti eliberarea?
Ne cercetăm legenda personală şi vedem dacă e ceea ce nedorim. Apoi, vedem ce e de schimbat. Sau de transformat.
Ne descoperim firele cu care am ţesut pană acum propria poveste. Unele sunt calitaţi şi defecte puse la vedere, puternice, clare, colorate, altele sunt pe dedesubt, mai palide, poate rupte şi innodate, părţi din noi despre care încă nu ştim sau nu mai vrem sa ştim. Toate însă sunt ale noastre şi se cer scoase la vedere, pentru a ne folosi toate resursele.
În călătoria de azi, privim cu sinceritate propria legendă şi devenim conştienţi de puterea noastră de a ne asuma şi de a schimba jocul vieţii. Începem să ne recunoastem în rolul de Magician...


Înlănţuirea şi dezlănţuirea – despre talismane şi investirea lor, despre magia podoabelor pe care le purtăm.
De cine/ce te simţi legat?  Ce obiecte magice stăpâneşti si care te stăpânesc? Cine a făcut nodul?
Cum îţi poţi lega puterea la (înde)mână? Şi cât de frumos?
Confecţionăm împreună obiecte simbolice şi le ancorăm resurse personale. Învăţăm să ne recuperăm puterea din obiecte.
Ne asezăm în cerc, aducand în faţa noastră piesele din desaga Magicianului. Vedem şi recunoaştem ce ne facem noi inşine, zilnic, chiar fără să ştim, investind cu putere diverse obiecte sau ritualuri. Unele crescându-ne puterea, altele dimpotriva...
De data aceasta, vom face acest joc în mod conştient, alegând să folosim anumite obiecte sau făurind reţete simple (sau elaborate, dacă vrem) pentru acte de magie. Cum ar fi, de pildă, purtatul unui medalion sau al unei brăţări ori al unei picături de parfum, ca o chemare de dragoste într-o zi de primăvară. Sau simpla privire a ceasului (în care am investit o formulă de putere), în timpul unei întâlniri de afaceri. Sau... multe şi frumoase. Jocul vieţii este deschis, fiecare vine cu propriile magii...

Data:  joi 9, 16, 23 şi 30 mai  2013, orele 18.30 -21.
Taxa de participare – 40 de RON  pentru fiecare seară. La trei participări, a parta gratuită.
Locaţie: sediul Humanity’s Team, str. Viitorului 110, etaj 3 ap 10, Bucureşti. 

Facilitatorii călătoriei vor fi Mikka si cu mine.
Va puteti inscrie printr-un comentariu.



Niciun comentariu: